O nunta
de Grigore Alexandrescu
Sunt cativa ani de cand pentru pacatele mele ma aflam inrolat sub steagurile armiei noastre. Dumnezeu sa ierte pe aceia care, socotindu-ma destinat a apara patria de primejdii, ma insarcina cu strajuirea Dunarii si vizitarea numeroaselor picheturi de paza. Nascut sub o stea blanda, eu sunt de caracterul cel mai linistit si niciodata sabia mea n-a fost in ispita a se manji de sange. Daca vrajmasii tarii ar fi stiut cu ce om au a face, s-ar fi purtat negresit cu oarece obraznicie, la care pasnicele mele aplecari m-ar fi oprit de a le raspunde. Cu toate acestea, sunt departe de a regreta vremea ce am pierdut cu acea ocupatie: traiul ostasesc face pe om rabdator si exact. Cand ai petrecut catva sub pamant in bordeie afumate sau in colibe batute de valuri, spulberate de vanturi, varietatea vremilor si schimbarile soartei nu te sperie lesne. Apoi cate relatii prietenesti, cate dulci suvenire sunt rezultatul acestei vieti! Dar iata cuvinte de prisos cand este vorba de niste obiceiuri taranesti ce am avut prilej a cunoaste in cursul stralucitei mele cariere ostasesti; obiceiuri cu atat mai curioase cu cit originea lor e mai necunoscuta.
Acestea erau, dupa cat imi aduc aminte, in judetul Ramnicul Sarat, intr-un sat numit Ramniceni. Subcarmuitorul locului, om vesel si destept, ma invita sa merg la o nunta ce se facea in vecinatate: propozitia nu-mi paru de refuzat, si peste putin norocitii nuntasi vazura sosind o trasura ocolita de dorobanti care facea sa se ridice de departe caciulile, in cinstea persoanelor de ei escortate.
In ceasul cand sosiram, adunarea se dispoza a merge la biserica spre savarsirea cununiilor. Un car cu patru boi si acoperit cu procoave sta gata pentru mireasa, care se si sui intr-insul, insotita de cateva batrane, mume, nune sau soacre, si imbracata cu trei malotele, lux ce marturisea in favorul starii parintilor, dar care nu-mi pricinui mai putina mirare, caci ne aflam in luna lui iulie si caldura era grozava. Oricum va fi, mireasa se sui in car, dupa cum va spusei, si pleca precedata, urmata si ocolita de cavalerii satului calari, impodobiti cu flori, inarmati cu pistoale.
Aici poate asteptati sa desfasor inaintea dumneavoastra pateticul romant al acestei casatorii, sau sa va descriu frumusetea miresei, eleganta taliei, colora parului, stralucirea ochilor si altele dupa obiceiul nuvelistilor. Dar pentru cel dintai punct va arat cu mahnire ca nici o lupta de patimi, nici o scena tragica nu a insemnat istoria acestei perechi: se zice numai ca potriviti intru toate ei se uneau cu multumire; ca desi mai-nainte cantaretul bisericii si vacarul satului aratasera oarecare pretentii asupra inimii ce acum se lega pentru totdeauna, dar greutatea bratului delicatei copile le lasase semne nesterse de antipatia sa.
Cat pentru frumusetile miresei, va marturisesc ca hotararea mea era sa vi le descriu cu de amanuntul; dar fatalitatea, care pune adesea stavile la executia celor mai nevinovate planuri, ma opreste de a va multumi, caci mireasa, afara de celelalte podoabe, purta pe cap un lung sal de panza ce i se pogora pana la picioare. Statornic in dorinta de a vedea figura acelei femei, o urmai la biserica cu multimea nuntasilor si ma asezai langa dansa, caci am avut totdeauna o slabiciune deosebita pentru mirese - se intelege, pentru ale altora - din ziua de cand se numesc femei si pana cand inceteaza de a merita acest nume. Dar formalitatile religioase se savarsira, si painea cu vinul sfant fura gustate de mireasa sub statornicul ei voal. Cand zic gustate, va sa zica mancate si baute cu desavarsire, paharul ce era ca de o litra nemaicuprinzand in urma acestei operatii nici o picatura de vin. Mahnit de neplacutul rezultat al cercarilor mele, ma intorsei cu nunta la casa socrului, unde se incepura in batatura gunoioasa danturile si hora. Orchestra nu era numeroasa: doi lautari trentarosi alergau imprejurul cercului, cantand la urechea fiecarui dantuitor: operatie ce era, dupa cum pricepui, o mare cinste pentru acela in favorul caruia se facea; pentru ca toti ceilalti cavaleri se pareau a privi cu un fel de gelozie pe alesul ascultator, parca ei ar fi fost la o mie de pasi departe de dansul.
Dupa ce mireasa intoarse de cateva ori dantul, doua batrane se apropiara de dansa si, luand-o fiecare de cate o mana, o dusera spre usa casei. Aci ea se opri si, punand mainile amandoua pe pragul de sus, statu nemiscata. Peste putin, un glas barbatesc se auzi inauntrul casei zicand: „Intra". Dar mireasa raspunse cu multa filozofie: „Nu intru pana cand nu imi vei spune ce-mi dai". „iti dau - adauga glasul din casa - o pereche de boi, o vaca cu lapte si zece oi". Se vede ca darurile fagaduite nu se parura indestule inteleptei mirese, caci nu se grabi nicicum a schimba pozitia ce luase. Dar acela care incercase mijloacele amagitoare ale fagaduielilor, vazand ca prin acestea nu izbuteste, se arata indata tinand in mana un frau si un capastru, simboluri magice ale supunerii, si cu cea mai desavarsita eleganta le puse de gatul miresei, apoi o trase inauntru, fara a mai adauga nimic la darurile sale.
Acum nunta era savarsita si masa intinsa pentru cei chemati. Ce s-a mai urmat dupa aceea nu stiu: imi place numai a crede, pentru cinstea neamului omenesc, ca femeia era frumoasa, si atat mai frumoasa cu cat am vazut-o mai invelita. Nadajduiesc ca ginerele, de nu va fi fost un dobitoc mare, trebuie sa-i fi ridicat in mai multe randuri voalul si sa fi prelungit placerea lunii de miere, pana cand arendasul trebuie sa fi venit, inarmat cu dorobantul domnului subcarmuitor, a-i aduce aminte niste vechi datorii ce negresit nu era dator.
Album stiintific si literar, 9 februarie 1847
O nunta
Aceasta pagina a fost accesata de 2482 ori.
