Bistrita (incheiere)
de Grigore Alexandrescu
Coborandu-ne de la pestera, insotiti de vuietul Bistritei, ce curgea in vale, luaram o poteca ce duce la Arnota, mica biserica, spre miazanoapte, asezata la o inaltime de doua ori mai sus decat pestera; desi Arnota se vede din curtea manastirii, dar indata ce incepi a sui, desimea padurii si inaltimea vechilor stejari iti ast- upa vederea. Nimic nu iti spune ca te-ai apropiat, decat latratul cainilor ce te presimt si vestesc parintilor ca le vine o vizita. Ne miraram de iuteala cu care suia calugarul nostru, caruia multimea anilor trebuia sa-i fi slabit puterile, dar care nu se arata nicidecum obosit, in vreme ce noi avuram trebuinta sa ne odihn- im in multe randuri; iata ce e deprinderea. Pe muchia dealului, afara de zidurile Arnotei, este un foisor de lemn, peretii caruia sunt acoperiti cu numele fiecarui vizitator credincios care a avut rabdare sa se suie acolo. intre alte nume citiram pe al unei dame cunoscute si un fel de aforism scris de aceeasi mana impotriva batranelor cochete care se joaca cu linistea familiilor si-si fac o proprietate din barbatii altora; lucru ce ne facu sa credem ca d-ei se afla atunci in minute de gelozie si ca avea sa se planga de vreo necredinta casnica.
Din acel foisor vederea se intinde in departare peste munti si campii, pana aproape de Ramnic. in dreapta mai jos, este pestera pustnicului, si in vale Bistrita. Mare trebuia sa fi fost anevointa cu care se faceau aceste ziduri la astfel de inaltimi; dar se vede ca greutatea biruita era unul din meritele religioase ale vremilor de atunci. Apoi aceste manastiri pe inaltimea muntilor erau ca niste cetati care slujeau de azil libertatii la imprejurari grele. Trei calugari alcatuiesc toata populatia Arnotei. Aceasta biserica are un venit de 100.000 lei, si cu toate acestea, nu stiu de a cui pricina, calugarii sunt siliti sa cersetoreasca prin sate pentru tinerea vietii lor si a candelei care arde neincetat la mormantul domnului M. Basarab, mormant frumos, care despagubeste cu multumire pe calator de osteneala ce-si da ca sa-l viziteze.
Acest mormant este de marmura alba, ridicat pe pamant ca de patru palme si lung ca de 4 picioare. Pe dansul este sapat in relief armura printului si a tarii, tunuri si steaguri. Am zabovit mai multe ceasuri inlauntrul bisericii, sezand pe piatra mormantului si vorbind de virtutile unui print cu inima nobila care, stiind a birui, a preferat totdeauna bunurile pacii, care, destoinic a dobandi numele de concherant, a ales pe acela de legiuitor si civilizator al natiei sale. Generos catre vrajmasii sai si drept catre toti, poate sa zica cineva ca el n-a facut alta greseala decat aceea de a trai prea mult. Batranetile lui l-au facut sa caza sub influenta unor ministri necinstiti si nevrednici, care i-au intunecat gloria si i-au amarat cele din urma zile ale vietii.
Batranul print este zugravit in biserica in fata mormantului; el poarta anteriul cu flori, malotea imblanita cu ras si coroana; statura lui este inalta, parul alb si chipul barbatesc. Dupa ce vazuram cu de-amanuntul tot ce Arnota avea de vazut, ne intoarsem la manastire, unde sosira in lipsa noastra si alti vizitatori. O copilita ca de trei ani, vesela si frumoasa, se juca pe Cuceritor. . intreband de numele calatorilor, aflaram ca este un boier craiovean cu familia sa.
inaintea bogatului cosciug in care odihnesc moastele sf. Grigore Decapolitul, vazui o femeie ingenuncheata, care parea a se ruga cu fierbinteala; langa dansa era alta tanara, ce se parea ca n-are sa supere pe sf. cu nici o rugaciune; cand femeia cea dintai isi intoarse capul, vazui niste trasuri care imi aduceau aminte o persoana ce am cunoscut alta data.
Dar vechea mea cunostinta avea un chip insufletit de culorile diminetii, ochii plini de foc si de vioiciune si un ce zambitor in toate miscarile; acesta dimpotriva avea suferinta si galbeneala pe chip, ochii stinsi si fara expresie si un ce dureros in toata fiinta. Ea se uita la noi, apoi sopti un ce tovarasei sale, apoi, dupa ce iesiram din biserica, imi dete cunostinta. "Sunt sigura zise ca nu ma mai cunosti; dar nu pot sa ma mir, ca stiu bine cat m-am schimbat."
Se poate intelege uimirea mea, cand ma incredintai ca este aceeasi persoana pe care cu trei ani mai-nainte o vazusem tanara si frumoasa; imi adusei aminte de cuvintele prorocului: "O suflare trecu si floarea cazu, si pamantul ce o purta nu o va mai cunoaste". Trei ani au fost destul ca sa puna o deosebire grozava intre fata de atunci si femeia de acum.
Dar multe sunt durerile omului, si adanci si amare suferintele inimii, schimbarea adusa de vreme este o lege a naturii, ce-si urmeaza cursul fara sa aiba in sine nimic sfasiitor, caci isi gaseste un fel de mangaiere in soarta obsteasca, dar aceea pricinuita de suferintele morale e trista ca moartea si apasa sufletul cu un sentiment dureros.
"Bogatul cosciug" de argint a fost daruit de Constantin serban Basarab in 1656. Cand te primbli seara pe o livada vesteda si vezi copacii descarcati de podoaba lor si frunzele galbene risipite de vanturi in adancimea vailor, vederea aceasta desteapta in suflet idei melancolice, fara amaraciune, o reverie nedeslusita, si te gandesti, poate, la iarna vietii. Dar cand primavara o vijelie neasteptata ruineaza parterul, si zambilele vestezite acopera pamantul, de ai vreun fiu pe care l-ai pierdut inca in leagan, vreun frate, sau un prieten, sau orice fiinta iubita care te-a lasat fara vreme, gasesti o asemanare trista intre viata lor cu a acelor plante, si zici ca asa piere, asa se trece tot ce e bun si frumos in lumea aceasta! in putina vreme cat mai zaboviram la Bistrita, calugarii ne spusera multe despre ticalosia lor si obiceiurile aristocratice ale parintelui egumen; norocire ca noi veniseram in trasura cu 4 cai, cu un surugiu care striga de iti lua auzul si cu 2 dorobanti ce ii eram datori prietenestii ingrijiri a carmuitorului acelui judet. Altfel am fi fost in primejdie sa manem afara din manastire, dupa cum se urmeaza cu alti pacatosi care vin pe jos si fara suita. Dupa un adevar trivial, inaintea lui Dumnezeu suntem toti deopotriva, si in locasul lui nu este mic sau mare; dar unii din urmatorii apostolilor, uitand adevarul acesta si cercetand cu scumpatate distinctiile societatii, te primesc bine daca vei fi boier, si inca boier mare; mai putin bine daca vei fi negutatoriu, iar de vei fi taran te poftesc afara.
Apoi se plang ca stapanirea ii nedreptateste, luand o parte din veniturile manastiresti pentru trebuintele statului; stapanirea le-a lasat indestul ca sa traiasca dupa cuviinta, si inca sa faca si ceva bunatati; sa ne arate dar bunatatile care le fac, sau care le-au facut, chiar pana sa nu li se ia aceste venituri; sa ne arate fetele sarace care le-au ajutat, copiii saraci care i-au pus in scoale, spitalele care le-au intemeiat; sa ni le arate acestea, si atunci vom zice ca trebuie nu numai sa li se lase veniturile, dar inca sa li se mai adaoge. Cei dintai calugari carora li s-au incredintat directia manastirilor s-au aratat vrednici de sarcina lor si au implinit in cuget curat dorinta fundatorilor; dar altii mai tarziu, molipsindu-se de patimile si vanitatile care muncesc societatea, au vrut sa adune comori si sa inoate in aur. Dumnezeiescul fiu al Mariei era sarac si smerit, iar oamenii care au facut juramant de saracie si de smerenie s-au intrecut la bogatii si au preumblat trufia lor in mijlocul obstii. stiu ca sunt la aceasta exceptii vrednice de cinste, dar as dori sa fie inca mai multe, pentru interesul unei credinte care slabeste din zi in zi, care nu s-a intins atat decat prin morala sa cea desavarsita, prin abnegatie si iubire de omenire, si al careia intemeietor zicea ucenicilor sai: "Cel dintai dintre voi sa fie cel din urma".
Bistrita (incheiere)
Aceasta pagina a fost accesata de 2443 ori.
