Trecutul. La manastirea Dealului
de Grigore Alexandrescu
Dedicata mariei sale printului nostru
Precum o sentinela, pe dealul departat
Domneste manastirea; si zidu-i cel inalt
Se-ntinde imprejuru-i, pustiu si invechit,
De iedera batrana, de muschi acoperit .
Acolo au odihna, locas adanc, tacut,
Eroi ce mai-nainte mult zgomot au facut.
Un cap ii prezideaza si daca s-o-ntampla,
Cu vreme, Romania s-ardice fruntea sa,
P-a Dambovitei vale ostiri de s-or ivi,
Ai luptelor cumplite partasi ei vor mai fi.
Eu in copilarie iubeam sa ma opresc
Pe dealul manastirii, si-n vale se privesc
Maretul turn, trist martor l-al nostru trist apus,
S-a carui origina in veacuri s-a rapus ;
Turnul din care-odata barbatii renumiti
Vedeau romane taberi pe campi nemarginiti .
In preajma-i e cetatea! ai ei locuitori
Ruina-i azi cu fala arat la calatori,
Precum atati nevrednici, traind in moliciuni,
Se laud cu mari fapte facute de strabuni.
Dar pentru ce orasul atat de stralucit
Acum intre orase e cel mai umilit?
Ce voie preainalta, ce lege porunci
Caderea deopotriva cu inaltare-a fi?
E o fatala soarta? sau pe acest pamant
Lasa urmele sale blestemul unui sfant ?
Daca insa o tara, un neam ar fi dator,
Cand au gresit despotii, nelegiuirea lor
A o plati, atuncea orasul osandit
Si numele-i din lume de mult ar fi pierit.
Caci mii de glasuri stinse de-al tiraniei fier,
In strigari dureroase s-au inaltat la cer;
Caci ploi ce in torente de veacuri s-au varsat
Sangele dupa pietre inca nu l-au spalat.
Oricum va fi, mi-e scumpa cetatea ce-a domnit;
O iubesc, caci e trista si caci a suferit:
Si precum anticarul, la patima-i supus,
Culege vechea-arama ce nu mai are curs,
Asa in a mea ravna, pe locul parintesc,
Fiu al astor ruine, tarana lor slavesc.
Inca mi-aduc aminte de groaza ce simteam.
Cand la apusul zilei scheletul lor priveam.
"P-aici, ziceau batranii, o bolta aratand,
Intra tanara doamna, frumoasa si fugind
De cetele tartare, cand ele-acest palat,
Lipsind ostirea noastra, in treacat au pradat.
Pestera, ce se-ntinde departe sub pamant,
Prin drumuri ratacite in loc necunoscut
Isi are rasuflarea: in sanul ei gasesti
Averi nenumarate, comorile domnesti;
In preajma-le ard focuri, caci ele se pazesc
De iesme, tauri negri, ce iadul locuiesc;
Si cand vrun om aproape a merge-a cutezat,
El la lumina zilei nu s-a mai aratat."
Astfel ziceau, si vremea un pas a mai facut,
Si chiar acele iesme azilul s-au pierdut!
Tot e tacut si jalnic: insa asa cum esti
Singura porti povara maririi romanesti,
Targoviste cazuta! poetul intristat
Colore variate in sanu-ti a aflat,
Razboinicul modeluri; si, dac-am asculta
Ceea ce in favor u-ti reclama slava ta,
A vitejilor umbra d-am sti sa o cinstim,
Vrednici de libertate noi am putea sa fim.
Am afla de la dansii ce jertfe trebuiesc,
Prin cata energie natii se mantuiesc.
A! faca provedinta ca-naltul sentiment,
Ce-nchina vitejiei maretul monument,
Ce-alege pe-naltime al nemuririi loc,
Sa fie noua car ma, coloana cea de foc,
Coloana ce odata din tara de exil
Pe calea mantuirii ducea pe Istrail!
(1847)
Trecutul. La manastirea Dealului
Aceasta pagina a fost accesata de 2298 ori.
