Adio lui Lord Byron la sotia sa
de Grigore Alexandrescu
Si in sfasit adio! Si daca relii soarte
Ii place a fi vecinic ... adio iarasi zic!
Zadarnica ti-e ura, ca-n pieptu-mi fara moarte
Dragosteamea viaza; nici secoli nu o stric.
De ce nu poci in ochii-ti inima-mi a desface,
Pe care-adesea capu-ti il rezemai cu pace,
Cand somnul cu dulceata pe gene-ti odihnea!
Si astfel sa-ti arate ascunsa ei gandire!
Caci poate vei cunoaste c-ai fost in amagire,
S-a ta despretuire nedreapta vei vedea.
Lovirea ce-mi dai mie de oameni se slaveste,
Cind rana-mi singereaza, placeri ei afl-atunci!
Dar vezi ca asta lume amar t necinsteste,
Intemeindu-ti slava pe ale mele munci.
Cu toate ca-n credinta gresala-mi este mare,
Cu toate ca in fapta, dupa a mea purtare,
Destule am eu singur asupra-mi a-mputa;
Dar cruzii! nu putura un alt brat sa gaseasca,
Atit sa ma sfisie s-adinc sa ma raneasca,
Decat bratul ce-odata cu drag ma-mbratisa?
Sa nu te-nseli atita: amorul cu-ncet piere,
Dar iarasi nu mai crede ca inimie pot
Prin orice departare, prin orice tacere,
Prin orice ssilnicie schimbate-a fi de tot,
A ta inca pastreaza amorul catre mine,
A mea e singeranda, dar insa pentru tine
Bate, s-asvirle, arde, si arde nencetat.
O cugetare groaznic pe amandoi patrunde:
Voi fi pe alte tarmuri si cine stie unde?
Vecinic in despartire, de tine departat!
Sint jalnici aste vorbe ca gematul de moarte,
Ca piatra mormintala pe noi ne-a-nfiorat!
Tristele diminete cind voi trai departe
Ne vor afla cu jale p-un vaduv pustiu pat!
Cind vei vrea sa te mingii cu fiica ta iubita
Si cind va fi vrodata urechea ta izbita
De glasul ei cel tinar, de vorbele-i dintii,
Vei invata-o oare sa zica: al meu tata?
Macar ca n-o sa poata sa-l vaza vreodata,
Sa-i dea imbratisare in lumea celor vii.
Cind miinele-i prea frageti te-or stringe cu dulceata,
Cind mica ei gurita va cere pe a ta,
Gindeste la acela ce nu va mai fi fata,
Ce-n veci de fericirea-ti el cerul va ruga,
L-acela ce amoru-ti putea sa-l fericeasca:
Si daca acest martur d-o dragoste cereasca
V-avea intr-al sau aer ceva d-al tata-sau,
A ta inim-atuncea va bate pentru mine;
Fior rece va trece prin ale tale vine;
Repede se va stringe, va bate pulsul tau.
Cumplita-mi ratacire ti-e cunoscuta poate;
Dar nimiea sa stie smintirea mea nu crez.
Pe urma-ti in tot locul a mele nadejdi toate
Se vestejasc, si iarasi pe urma-i inviez.
A inimii-mi simtire cu totul sovaieste;
Trufia-mi, ce la nimeni ea nu se umileste,
La tine se inchina, la tine s-a supus,
Dar! ... parasit de tine si sufletul ma lasa
Viata mi-e povara,Si o simt cum ma apasa
Si orice fericire o vaz ca mi-a spus.
Destul, in zadar este oricare rugaciune,
S-a mea nu se asculta; sa nu vorbim mai mult,
Caci sint cugetari triste ce-n sila ne supune,
Ce far' de voie scapa, de lege nu ascult.
O data inc-adio! Lipsit acum de toate
De cite-mi erau scumpe, simtirea-mi nu mai poate,
Inima-mi osteneste de a mai suferi;
Sint jalnic, singuratic, coprins de intristare
Si desnadajduirea-mi se face tot mai mare,
Si sila-i mai ineaca, caci nu poci a muri.
Lord Byron
Adio lui Lord Byron la sotia sa
Aceasta pagina a fost accesata de 2118 ori.
