Vanatorul
de Grigore Alexandrescu
"De n-oi impusca ursul, sa nu-mi ziceti pe nume,
Striga sezand la masa faimosul vanator,
Eu stiu ce spui, si credeti ca nu va vorbesc glume,
Eu nu zgarii cu glontul, si unde trag omor..."
Atunci multimi de "bravo!" in aer se-naltara,
Si veseli vanatorii cu grab incalecara.
Era o zi frumoasa, p-aici cam de mirare;
Latrau de bucurie copoii nemancati,
Si caii, gloabe mandre de seaua din spinare,
Gemeau sub grele sarcini slabiti si deselati;
Sarmanul urs, ce singur in verdea-i locuinta
De asta pregatire n-avea nici o stiinta,
Dormea atunci; si visuri, de mure-mpodobite,
Ii aratau o turma de vite jupuite,
La care el cu pofta in graba alerga.
Dar ce sa vorbesc multe : sosira vanatorii
P-un varf unde se zice ca sunt aproape nuorii,
La panda s-asezara ... eroul meu striga:
"Asaza-te tu colo, Dumitru mai departe,
Ion pe aceea piatra, si Stancu d-alta parte,
Iar eu stau dupa stanca, d-aicea il pandesc,
Si daca catra mine il va impinge dracul,
De n-o lua foc pusca, el o sa-si sparga capul
Lovindu-se de piatra, si tot il biruiesc."
Abia sfarsi, cand iute ursoaica-ngrozitoare
C-un pui de varsta juna, ursei nascut din flori,
Frumos cum puteti crede, venea pe o carare,
Dorind sa asisteze pe bunii vanatori;
Mai multe pusti trasnira; eroul de supt stanca
Din sigura-i cetate priveste pe dusman;
Ii salta-n cap caciula, si-n valea cea adanca
Ursoaica se coboara; dar un misel taran,
C-o arma ruginita sloboade ... si indata
Cu puiul sau ursoaica pe coaste e culcata.
Eu i-am vazut gibeaua si jalnica sa soarta;
Dar vanatorii nostri se cert ei nencetat,
Strigand iarasi la masa ca, daca n-ar fi moarta,
Ei negresit atuncea de ea n-ar fi scapat.
Buciumul roman, 23 ianuarie 1863
Vanatorul
Aceasta pagina a fost accesata de 2212 ori.
