Sarlatanul si bolnavul
de Grigore Alexandrescu
La un negutator mare
Carui vederea-i slabise
Fara nici o invitare
Un doctor vestit venise.
Cand zic vestit, se-ntelege ca nimeni nu-l cunostea,
insa avea atestate
Numai in aur legate,
Diplome ce-n academii luase, cum el zicea,
Prin tari care niciodata
Nu au figurat pe harta,
Dar care cu buna seama el nici le-ar fi parasit,
De-ar fi mai avut acolo vreun bolnav de lecuit.
Bunul patimas il crede,
Doctorul vreme nu pierde,
Ci-l unge c-o alifie, apoi la ochi l-a legat,
Apoi dupa ce ii spune din partea lui Ipocrat
Ca are sa saza astfel o saptamana deplin
intinde mana... pe masa era un frumos rubin,
Inel de forma antica, vechi suvenir parintesc;
Doctorul il ia, se duce, si ca sa va povestesc
Mai pe scurt, el vine iara a doua s-a treia zi,
si nencetat, totdeauna, la orice vizita noua
Lua cate unul-doua
Din lucrurile mai scumpe cate in casa gasi.
Cand se-mplini saptamna, pe bolnav il dezlega:
"Uite-te, cum ti se pare, si cum vezi?" il intreba.
"Cum vaz? raspunse bolnavul, imprejurul sau privind
si din averile sale nimica nemaivazand.
Cum vaz? nu stiu, frate, atat numai pot sa zic
Ca din ce vedeam odata acum nu mai vaz nimic."
Cunosc patrioti politici, care-asa exploatez
Simplitatea populara, si ei singuri profitez.
Colectiune de nuvele, poezii si altele,
Bucuresti, 1855
Sarlatanul si bolnavul
Aceasta pagina a fost accesata de 2784 ori.
