Privighetoarea in colivie
de Grigore Alexandrescu
O cantareata privighetoare,
De mica prinsa, sta la închisoare,
Si colivia i-era locas.
Vreme la mijloc multa trecuse,
Dar ea sa uite tot nu putuse
De unde-a luat-o omul vrajmas.
Nencetat trista gandea cu jale
L-a tineretii vesela vale,
L-acele cranguri, l-acel izvor,
Unde l-a noptii lina tacere
Ea a vietii canta placere,
Razele zilei, dulcele-amor.
La cate pasari sunt zburatoare,
Sloboda viata e lucru mare;
Natura este patria lor.
Asa si mica pasarea noastra,
Care de minte era cam proasta,
Cata mijloace sa scape-n zbor.
Asta dorinta e laudata,
Cand e-ntarita pe judecata
Si cand folosul e prevazut;
Dar ea uitase ca mai-nainte
O-nstiintase un pui cuminte
Ca vrand sa zboare multi au cazut.
Ea n-avea aripi. Fara mijloace,
O pasarica ce poate face,
Decat supusa soartei a fi,
Sau sa astepte pana sa-i creasca
Smulsele aripi, si sa gaseasca
Noi miloace de a fugi?
Astfel pe dansa o sfatuieste
O randunica ce o iubeste
Si care gandul ei îl stia.
Exemple multe des îi tot spune
Si îi arata cu dovezi bune
C-acum sa scape nu va putea.
Dar tineretea neînteleapta
Poveti n-asculta, vremi nu asteapta;
Toate-nainte-i jucarii sant.
Printre zabrele ea se strecoara,
Putin se-nalta, de-o palma zboara,
Si cade-ndata jos pe pamant.
1838
Privighetoarea in colivie
Aceasta pagina a fost accesata de 2383 ori.
