Dervisul si fata
de Grigore Alexandrescu
Se povesteste cum ca odata
Un dervis pustnic, om cuvios,
S-amorezase, vazand o fata
Cu trup subtire, cu chip frumos.
Dintr-una-ntr-alta vorba aduse
si in stil neted patima-si spuse,
Zicand: "Asculta, eu te iubesc,
si pentru tine mult patimesc".
Stilul acesta, adevarat,
Nu mi se pare prea minunat;
Dar pentru-un pustnic trait departe
De ale lumii valuri desarte,
Putem sa zicem ca nu e prost.
Fata raspunse: "Poate-as fi fost
Destul de buna ca sa te crez,
Dar aste haine bisericesti
Nici n-au a face cu ce-mi vorbesti;
s-apoi de barba ma-nfiorez".
Pustnicul nostru pe loc se duse,
isi rase barba, se pieptana,
Nemteste bine se imbraca,
S-o palarie in cap isi puse.
Veni la fata: "Cum ti se pare?
O-ntreba. Spune-mi, mai te-ndoiesti?
Vezi ce putere amorul are?
Mi-am lasat legea; alt mai voiesti?"
"Nu voi nimica, atunci ea zise;
Credincios mie cum o sa-mi fii,
Cand juraminte in ceruri scrise
Si a ta lege nu poti s-o tii?"
Fata avea dreptate de nu vrea sa-l asculte.
Cine-a facut o crima poate face mai multe.
1842
Dervisul si fata
Aceasta pagina a fost accesata de 2391 ori.
