Corbii si barza
de Grigore Alexandrescu
Pe o cimpie
Mare, bogata,
Urma odata
O batalie
Aspra, cumplita, neasemanata,
incit cadavre nenumarate
Zaceau gramada neingropate.
Corbii indata luara stire;
Lacomi de prada, ei navalira,
Si cu grabire
Aci sosira.
Si dupa ce mincara, si dupa ce baura
Mult singe, incepura
C-un glas ingrozitor
Sa cinte cina lor.
Barza cea simtitoare,
Care pe om iubeste
Si-n preajma-i se nutreste,
Vazindu-i, de departe
Le striga: "Cum se poate
Asa nerusinare?
E locul pentru cina? e ora de placere,
Pe un pamint de doliu, in ziua de durere?
Mumele isi pling fiii;
Izvorul bogatiei,
Cimpul, e ruinat,
Iar voi va indopati,
Si cintati!"
- "D-aceasta ne iertati -
Raspunse deodata,
Ceata intunecata -
Omului cit ii place
Poate fi ruinat,
Dar noi suntem in pace
Si mult ne-am ingrasat."
Acei ce de a tarei grea soarta profitara,
Ce de streini in posturi, in ranguri se-naltara,
Ce prin tradari, basete, sint astazi mari, bogati,
Poate si decorati,
Dupa a mea parere, sint corbi nerusinati.
Dar as dori sa-mi spuneti, domnilor cititori,
(Caci eu vorbesc d-o tara
De tot imaginara)
La noi sa afla oare astfel de muritori?
Daca aveti de oameni idee asa proasta,
Las raspunderea toata asupra dumneavoastra.
Concordia, 12 martie 1857
Corbii si barza
Aceasta pagina a fost accesata de 2784 ori.
