Raspuns la brosura Cvestia dzilei de N. Istrati
de Grigore Alexandrescu
Cu toate ca Steaua Dunarii si-au facut datoria de a analiza brosura d-lui Istrati intitulata Chestia zilei, nu socotim insa de prisos a vorbi si noi ceva despre dansa si a arata impresia ce au produs aicea. Acea impresie au fost atat de neplacuta, incat ne-am indoit depcamdata a crede ca brosura ar fi scrisa de un roman, desi se repeta adesea intr-insa cuvantul "de vechi privilegii scrise cu sangele strabunilor". Ma unsc cu parerea d-lui Istrati ca patriotismul nu este monopol si ca opiniile sint libere, dar nu crez ca ar fi iertat unui roman a sustinea ca n-avem nici un drept a cere unirea si ca aceasta cerere este ostila curtii suzerane. Daca d-lui Istrati recunoaste existenta acelor vechi privilegii de care vorbeste, trebuie sa fi stiind asemenea ca, dupa cuprinderea lor, strabunii nostri aveau dreptul de razboi si de pace, dreptul de a incheia tratate si prin urmare acela de a mari sau a micsura staturile lor, pastrand neatinsa numai indatorirea tributului anual catre Poarta.
In mina Puterilor sta a ne regula sau a ne acorda unirea, care nu este necompatibila nici cu drepturile curtii suzerane, nici cu interesele Europii. Dar lasandu-ne dreptul de a exprima catre inaltii comisari, prin divanuri compuse din toate clasele, dorintile si trebuintile noastre, Puterile ne-au recunoscut, negresit, si dreptul de a ne pregati la exprimarea acestor trebuinti si dorinti legale prin pacinica comunicare a ideilor. Apoi, unirea principatelor fiind una, si poate cea mai de capetenie din trebuintele si dorintele noastre, nu vedem in ce dezbaterea ei este "ostila puterei suzerane"; nu vedem ce trebuinta am avea "sa ne disculpam de purtarea noastra in ochii Puterilor si ai curtii suzerane". Daca d-lui Istrati nu crede ca Puterile occidentale au dezbatut si au sustinut chestia unirii principatelor, aceasta provine, poate, din aceea ca d-lui nu va fi urmat dezbaterile conferintilor, nu va fi cetit protocolul N. VI, in care s-au propus lamurit unirea; nu va fi vazut, sau nu va fi voit sa vaza ca aceasta propunere sa sprijinit de patru din lenipotenti, adeca de al Franciei, de al Angliei, de al Rusiei si de al Sardiniei; nu va fi stiind ca opunerea adusa de doi din plenipotenti au fost intemeiata pe convictia ca unirea n-ar fi in interesul acestor populatii (dupa cum crede si d. Istrati) si ca n-ar fi dorita de majoritatea locuitorilor - lucru ce ramane a se dovedi cand se va consulta dorinta generala, si cand aceasta consultare se va face libera de orce influinta, dupa cum si d-lui Istrati o cere.
Viind acum la rezoanele de un alt ordin ce da d-lui Istrati improtiva unirii, "rugaciunile bisericii noastre pentru unirea oamenilor nu se rapoarta la unirea politica a Moldovii cu Valahia, fiindca aceste principate nu existau pe cand sf. parinti au compus rugaciunile"; ca, daca ne am uni, "am provoca pe vreuna din puterile vecine sa ne inghita", desi n-am auzit niciodata ca neunirea staturilor celor mici au fost o piedica pentru cele mari, care ar fi dorit, sau ar fi putut, a le inghiti. (..)
"Ca cheltuielile statului nostru s-ar mari cu osebire prin apanagele familiei domnitoare, prin tinere de ambasadori; ca ne a indatora la vecini" desi nu se vede neaparata trebuinta a vota apanagiuri familiei domnitoare, a tine reprezentanti si, chiar de am tinea, de a face cu dansii mai mult lux decat ar ierta mijloacele statului, care, cu toate acestea, nu sint mai mici decat ale regatului Grecii. "Ca prin unirea si un print strain am pierde nationalitatea si religia", desi nu s-au pomenit ca unirea intre populi de acelasi sange sa fie pentru ei o cauza de a-si pierde nationalitatea; desi vedem multe natii, chiar luate prin arme, care traiesc de sute de ani subt guvernuri de alta religie, fara a-si fi pierdut pe a lor; cu cat mai ales noi, carii ne aflam in alte conditii, si carii credem ca, daca nu printul, cel putin urmasii lui se vor face de religia noastra in loc sa ne faca pe noi de a sa; "ca, spre a ne constitua, trebuie sa asteptam desteptarea nationalitatilor" desi nu vedem cum s-ar impaca atunci acea desteptare a nationalitatilor cu suzeranitatea Ialtei Porti, pe care acum n-o ataca nimeni, si pe care atunci ar ataca-o poate acea desteptare a nationalitatilor, spre parerea de rau sau bucuria d-lui Istrati (nu stim care din doua).
Ca, in sfarsit, "Moldova, prin unire, ar agiunge, spre paguba proprietarilor si a negutitorilor, o provintie sau cel mult o Craiova a Valahiei; lucru la care se vede ca nu s-au gandit corifeii innoirilor si petru care sunt datori sa-si dea singuri cuvant, daca in adevar vor fi despretuind pe proprietari, pe negutitori, sau pe acei carii posedeaza ceva". Noi stim ca in Craiova si in alte orase se afla proprietari si negutitori asemenea de bogati, ba poate mai bogati decat in Bucuresti, si carii, supt nici un cuvant, n-ar voi sa-si schimbe lacuinta lor pentru capitala, oricare ar fi. Apoi credem ca chestia capitalei, chestie de amor propriu mai mult decat de interes national, nici trebuia atinsa de dl. Istrati, fiind de natura a se hotari, la trebuinta ivita, de majoritatea natiei, prin Adunarea generala.
Ar fi de prisos sa intram in toate amarunturile brosurei d-lui Istrati, combatuta indestul de atatea condeie, caci "corifeii inovatiilor si carturarii moldoveni" se pot apara singuri de reprosurile de dispotism si de ateism ce lise face. Nu vom atinge asemine nici modul ce propune dl. Istrati pentru organizatia politica a Moldovei; acea organizatie fiind supozata pentru cazul cand Moldova ar ramanea despartita, lucrula care banuim ca cei mai multi moldoveni nu se invoiesc; incheiem numai exprimand dorinta de a afla petru ce d-nul Istrati nu s-au multamit a scrie brosura sa numai in romaneste. Nu cumva au crezut ca strainii or sa se arate mai recunoscatori decat moldovenii pentru chipul cu care sprijina vechile privilegii ale Moldovii? Aceasta poate sa fie, desi chiar strainii, dupa cum d-lui cunoaste, sint in minoritate; iar cat pentru strabunii carii au varsat sangele lor pentru apararea drepturilor Moldovii, daca in vechile lor morminte ar putea sa citeasca brosura d-lui Istrati, sint sigur ca nu i-ar fi nicidecum recunoscatori.
Steaua Dunarii, 21 august 1856
Raspuns la brosura Cvestia dzilei de N. Istrati
Aceasta pagina a fost accesata de 3001 ori.
